EXCLUSIV** Sepsi revine în Liga 1: „Voi semna luni!” Fundașul vine să se bată la retrogradare

EXCLUSIV** Sepsi revine în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Sepsi a petrecut o săptămână la Dinamo Kiev, însă șederea la ucrainieni nu a fost de bun augur pentru fotbalistul de 24 de ani. Refuzat din cauza problemelor de ordin fizic, fundașul stânga a ajuns ieri la Târgu Mureș.

Sepsi a plecat sâmbătă din cantonamentul din Spania al lui Dinamo Kiev, iar pe fir au intrat imediat șefii lui CFR Cluj. Numai că oferta lui Paszkany nu l-a mulțumit pe jucător, iar acesta s-a înțeles ieri cu Tg. Mureș pentru un contract pe șase luni cu opțiune pentru încă un sezon.

„M-am înțeles cu Tg. Mureș”

Fostul fundaș stânga al lui Poli Timișoara va primi un salariu lunar de 10.000 de euro, iar la semnătura va mai încasa 30.000 de euro. Dacă FCM va retrograda, Sepsi va pleca liber. În caz contrar, fundașul poate rămâne încă un sezon la formația lui Marius Lăcătuș. „M-am înțeles cu cei din conducerea lui FCM Târgu Mureș și voi semna zilele viitoare. Vin cu inima deschisă și vreau să ajut echipa să evite retrogradarea”, a declarat Sepsi aseară, în exclusivitate pentru Pro Sport.

Fostul fundaș stânga al Benficai are peste 100 de meciuri în Liga I și trei selecții la națională.

1,2 milioane de euro este suma la care este evaluat Sepsi pe transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×